Natura

Groenlanda conține aproximativ 7 % din apa dulce a lumii sub formă de gheață, fiind a doua cea mai mare rezervă de apă dulce din lume, după Antarctica. Cu toate acestea, aspectul său se schimbă. În ultimele trei decenii, insula a devenit mai verde și mai umedă.

Știm încă din anii 1970 că Groenlanda se încălzește de două ori mai repede decât media globală. Temperatura medie anuală între 2007 și 2012 a fost cu 3 °C mai mare decât între 1979 și 2000. Creșterea temperaturii medii anuale a contribuit la topirea ghețarilor și a calotei glaciare de pe insulă. O analiză amplă a datelor istorice din satelit estimează că 28 707 kilometri pătrați de gheață s-au topit în ultimele trei decenii.

Pagini: 1 2

În adâncurile insondabile ale istoriei geologice a planetei noastre, nivelul mărilor a cunoscut fluctuații spectaculoase, mărturie a forțelor titanice care au zguduit planeta noastră de-a lungul timpului. Un studiu publicat în 2022 în revista Gondwana Research pune în lumină unul dintre aceste momente remarcabile: în urmă cu aproximativ 117 milioane de ani, în timpul erei aptiene a Cretacicului, mările au atins înălțimi enorme, cu aproape 200 de metri mai mari decât în prezent.

Această creștere spectaculoasă a nivelului mării poate fi explicată printr-o combinație complexă de factori geologici și climatici. În primul rând, în epoca apțiană, mișcările plăcilor tectonice au fost deosebit de active, ducând la schimbări semnificative în topografia fundului mării.

Este posibil ca activitatea vulcanică submarină, subducția plăcilor oceanice și coliziunile continentale să fi modificat adâncimile oceanelor și să fi afectat volumul de apă oceanică, influențând astfel nivelul global al mării. Schimbările climatice majore din această perioadă au jucat, de asemenea, un rol crucial în creșterea nivelului mării. Factori precum efectul de seră, variațiile de pe orbita Pământului și schimbările în distribuția maselor continentale de uscat au cauzat fluctuații ale temperaturii și precipitațiilor, ducând la topirea calotei glaciare continentale și a ghețarilor. Eliberarea apei ar fi dus la o creștere a volumului oceanelor și, prin urmare, la creșterea nivelului mării.

Pagini: 1 2

La începutul lunii trecute, vortexul arctic – o masă de aer rece care circulă deasupra Polului – și-a schimbat complet traiectoria. Dacă la început vânturile suflau de la est la vest, acum ele suflă în direcția opusă. Efectul de inversare este foarte semnificativ și se numără printre cele mai intense 6 fenomene de acest fel începând din 1979. Fenomenul a cauzat un vârf record al concentrațiilor de ozon în regiune și ar putea avea implicații grave asupra tiparelor meteorologice globale. Vortexurile polare sunt vânturi reci, de mare altitudine, care circulă deasupra polilor în timpul lunilor de iarnă.

Ele apar în stratosferă (la 50 de kilometri deasupra suprafeței Pământului) atunci când polii sunt orientați în direcția opusă Soarelui. Contrastul de temperatură rezultat creează vânturi intense cu viteze de până la 250 de kilometri pe oră, care suflă de la vest la est, adică în sensul invers acelor de ceasornic.

Pagini: 1 2

În ciuda interesului crescut pentru acest fenomen, rapoartele privind incendiile zombie sunt încă foarte dispersate, limitând capacitatea noastră de a evalua frecvența, localizarea sau evoluția lor în timp. Într-o lucrare inovatoare publicată în Nature, o echipă de cercetători și-a asumat această provocare. Acesta este unul dintre primele studii publicate într-o revistă cu evaluare inter pares care abordează fenomenul.

După ce au analizat 17 ani de imagini prin satelit de înaltă rezoluție, oamenii de știință au numărat fiecare incendiu zombie din regiunea Americii de Nord, care acoperă Alaska și Teritoriile de Nord-Vest. Cum au reușit să facă acest lucru?

Pagini: 1 2

Deși cauzele sunt neclare, oamenii de știință au legat problema râurilor ruginite de încălzirea globală. În Parcul Național Kobuk Valley, unde temperaturile au crescut cu 2,4 °C din 2006 și ar putea crește cu încă 10,2 °C până în 2100, încălzirea globală a topit deja 40 % din permafrost. Atunci când sunt expuse la apă și oxigen, minereurile metalice din solul înghețat anterior pot elibera acid și metale.

Probele prelevate au arătat niveluri ridicate de zinc, nichel, cupru și cadmiu în apa afectată. Cu toate acestea, fierul rămâne metalul cel mai frecvent prezent în probe și, prin urmare, poate fi cauza culorii portocalii vii. În acest caz, conductivitatea electrică a nămolului era „mai apropiată de cea a apelor reziduale industriale decât de cea a unui pârâu de munte”. Unii cercetători oferă o altă explicație pentru culoarea apei.

Pagini: 1 2