Elena Dumitrescu

Prin combinarea datelor furnizate de satelitul Gaia al ESA cu datele instrumentului GRAVITY de pe Very Large Telescope (VLT) din Chile, o echipă internațională de oameni de știință a reușit să obțină primele fotografii ale companionilor binari ai opt stele strălucitoare. Acestea sunt companioane mult mai mici și mai slabe, ascunse de luminozitatea puternică a stelei gazdă.

Cele opt candidate au fost alese dintr-un catalog alcătuit de Gaia, care caracterizează mișcările a miliarde de stele în timpul misiunii sale. Acestea au fost alese deoarece erau suspectate că au un companion binar: deși nu este suficient de luminos pentru a fi observat direct, acesta provoacă mici oscilații în traiectoria stelei gazdă pe care doar Gaia le poate măsura.

Pagini: 1 2

Titan, cel mai mare satelit al lui Saturn, este singurul corp planetar din sistemul solar, în afară de planeta noastră, care are în prezent râuri, lacuri și mări.

Spre deosebire de Pământ, însă, acestea sunt formate din hidrocarburi: metan și etan lichide, care curg prin sisteme de râuri similare cu cele de pe Pământ și se varsă în lacuri și mări mari, de diferite dimensiuni. Aceste caracteristici au fost confirmate de imaginile luate de sonda Cassini a NASA în 2007. De atunci, oamenii de știință au analizat cu atenție aceste și alte imagini în căutarea unor indicii despre mediul lichid misterios al satelitului și despre modul în care acesta diferă de ceea ce suntem obișnuiți.

Pagini: 1 2

J1249+36 a fost observată pentru prima dată în datele colectate de Wide-field Infrared Survey Explorer (WISE) al NASA. Pentru a dezvălui secretele acestei stele, astronomul Adam Burgasser și echipa sa de la Universitatea din California, San Diego, i-au observat spectrul în infraroșu la Observatorul WM Keck de la Maunakea din Hawaii (SUA). Aceștia au descoperit că J1249+36 aparține clasei L de stele subdwarf – stele foarte vechi și rare, caracterizate printr-o masă scăzută și o temperatură relativ scăzută. Analiza a arătat, de asemenea, că steaua se deplasează cu o viteză suficient de mare pentru a scăpa într-o zi din „ghearele gravitaționale” ale Căii Lactee.

Totuși, originea acestei viteze rămâne un mister. Două scenarii principale au fost avansate pentru a explica acest fenomen: ejecția unei supernove „stea vampir” sau o ejecție cauzată de interacțiunea cu găurile negre.

Pagini: 1 2

Problema centrului Universului este fascinantă, dar derutantă. La prima vedere, am putea crede că centrul său natural este Big Bang-ul, momentul inițial al expansiunii sale. Cu toate acestea, înțelegerea modernă a cosmologiei ne spune că acest concept este mai complex decât pare. Pentru a înțelege Universul, trebuie mai întâi să luăm în considerare dimensiunea și caracteristicile sale fundamentale. Se estimează că Universul are o vechime de aproximativ 13,77 miliarde de ani, dar, din cauza vitezei luminii, viziunea noastră este limitată la o distanță de aproximativ 45 de miliarde de ani lumină.

Dincolo de această distanță, universul se extinde atât de rapid încât lumina emisă din aceste regiuni nu va ajunge niciodată la noi. Ca urmare, o mare parte a cosmosului rămâne invizibilă pentru noi, ca și cum am încerca să mergem printr-o pădure întunecată cu o lanternă al cărei fascicul nu poate ilumina decât o anumită distanță.

Pagini: 1 2

Stelele nou-născute, numite protostele, ejectează jeturi de gaz care se ciocnesc la viteză mare cu materia din norul molecular în care s-au format. Atunci când se întâmplă acest lucru, se formează fluxuri numite fluxuri protostelare, care îi ajută pe oamenii de știință să înțeleagă modul în care nașterea stelelor noi le modifică mediul înconjurător. Acum, prin fotografierea în infraroșu a Nebuloasei Șarpelui, o regiune tânără din apropiere în care se formează stele, Telescopul spațial James Webb a surprins un fenomen pe care astronomii sperau de mult să îl fotografieze direct: un grup de fluxuri protostelare înclinate în aceeași direcție și în aceeași măsură (în stânga sus, pe copertă).

De obicei, astfel de obiecte au orientări diferite în cadrul aceleiași regiuni. Detectarea lor în această poziție în această imagine frumoasă și colorată obținută cu NIRCam, care are o sensibilitate și o rezoluție spațială foarte ridicate, oferă informații importante despre modul în care are loc formarea stelelor.

Pagini: 1 2